Șapte momente marcante in istoria fotografiei

Fotografia este una dintre artele care, fără îndoială, a schimbat lumea și modul în care o percepem. Chiar dacă sensul i-a fost alterat de obsesia pentru selfie-uri și fotografii cu mâncare, baza ei rămâne la fel de fascinantă.

Termenul de „fotografie” provine din limba greacă şi tradus literalmente înseamnă „a picta cu lumină”.

Aceste fenomen de pictare cu lumină a fost observat încă din secolul al III-lea î.Hr. când Aristotel a descoperit faptul că dacă se realizează o gaură într-o cutie, pe peretele opus acesteia se va forma o imagine reală, însă răsturnată.

Astfel, prima formă de aparat de fotografiat a fost, de fapt, o cameră obscură în care se putea observa imaginea răsturnată a unui obiect aflat în faţa acesteia.

În aceeaşi perioadă s-a descoperit că lumina înnegreşte clorura de argint şi că hiposulfitul de sodiu poate acţiona precum un „fixator”. Joseph Nicephore Niepce a folosit aceste trei proceduri pentru a transpune o imagine pe o placă metalică, iar calitatea era destul de ridicată.

…etc…

  • 1
  •  
  •  
  •